vineri, 28 noiembrie 2008

Domnia câinelui

Merită să omori un om nevinovat ca să salvezi viața altor câtorva? În asemenea cazuri, decizia se ia numeric? Sau subscriem la convingerea că o viață omenească e la fel de valoroasă ca oricare alta iar acest principiu devine legea de la care nimeni nu se poate abate?

Aceasta este întrebarea de final din spectacolul „Pacea eternă” de Juan Mayorga, în regia lui Jose Luis Gomez de la Teatro de la Abadia din Madrid, prezentat în Festivalul Uniunii Teatrelor Europene, organizat la București de „Bulandra”, pe parcursul a două luni și jumătate. Acum un an, publicul din Capitală a mai avut ocazia să se delecteze cu o producție a aceluiași teatru, „O să-mi amintesc de voi toți”, în regia Anei Valles, tot la „Bulandra”, iar cel din Cluj la Festivalul „Interferențe”. „Pacea eternă” reia titlul lucrării lui Kant din 1795, unde filosoful pleda în favoarea unei federații de state care, ca protecție împotriva despotismului, optează pentru cooperarea între țări și indivizii lor responsabili, păstrându-se conștient în litera regulilor. Argumentul kantian miza pe importanța elementară a domniei legii în stat.

Spectacolul, care „la sediu” se desfășoară în abația devenită teatru din Madrid, urmează structura de dezbatere și analiză meticuloasă a oricărui principiu. Juan Mayorga se folosește de tipare recognoscibile pentru a etala paleta de argumente și varietatea de adevăruri limitate și puncte de vedere diferite, acționând nonstop, chiar și când țintesc către o cauză comună. Nimic însă dintr-un discurs etic steril. Dimportivă, Mayorga e maestru al tertipurilor de sporire a dramatismului, doar că unul indirect. Dintre care primul e bătrânul truc al fabulei. Personajele fiind animale, jumătatea de măsură canină protejează luciditatea spectatorului, îndepărtându-l de pericolul identificării excesive. Și, ca să fim cinstiți, atenția nu i se retrage de la ce se întâmplă pe scenă nici zece secunde. Nu-l deturnează nici imagini frumoase sau grotești-interesante, nici luxurianța vizuală, nici sarabanda de light design, nici mișcarea ca soluţie de rezolvare a planului emoțional, salvarea oricărui regizor neinspirat. Cu alte cuvinte, nimic din conglomeratul care face rețeta de succes pe la noi picurând grațios anestezianți estetici pe conștiința spectatorului.

Dimpotrivă. Austeritate și reflecție în „Pacea eternă”, spectacol de consistență și dimensiuni dramatice comparabile cu cele din excepționala „Generoasa fundație” de Antonio Buero Vallejo, scrisă în 1974 și reprezentată la TNB în anii '80. Dezbaterea oferită publicului îl lansează pe traseul gândirii, traiectorie de care teatrul românesc de azi fuge ca de Necuratul. Dramatismul se amplifică prin situație: natura ultrasecretă a testării în lupta pe viață și pe moarte, în condiții de competiție atroce pentru cele trei personaje, câini finaliști la concursul pentru ocuparea unui post din trupele speciale antitero. Singura participare a omului intervine doar la sfârșit cu scopul de a-i presa în luarea unei decizii. Tema e proaspătă și captează atenția nu atât prin actualitate și raționamente desfășurate explicit, cât prin senzații clare, puternice, provocate de interpretarea exemplar expresivă a celor trei actori (Jose Luis Alcobendas, Julio Cortazar și Israel Elejalde) neamenințați de riscul ridicolului. În decorul neschimbat, un fel de celulă-buncăr cu uși secrete, aceștia, deși imită comportamentul canin - latră, se scarpină, se tolănesc-, nu par să exagereze nici un moment. Fiecare încarnează un tip uman: unul, hibrid de laborator între cei mai cruzi câini, e o grămadă de mușchi, forță și loialitate în detrimentul capacității intelectuale. Altul e mercenarul descurcăreț, pus pe intrigi și calat strict pe supraviețuire în condiții cât mai bune. Ultimul e un câine dilematic, înțelept, educat și filosof (cu lecturi și referințe de filosofie). Fiecare râvnește postul din diferite motive. Musculosul pentru că așa a fost crescut și educat, șmecherul pentru câștigul bun iar celălalt pentru că ultima stăpână - oarbă -, i-a murit într-un atentat terorist. Biografiile celor trei tipuri clare și puternice se devoalează pas cu pas, cu dozaj supravegheat și acumulări gradate, de tehnică romanescă - tradițională și, în același timp, cu aderență la actualitate. Exact ca în marile opere. Probele se desfășoară după tipic: analize fizice severe, testarea cunoștințelor și un interviu final, un soi de test psihologic coordonat de un bătrân câine veteran. Fiecare dintre ele - pretext pentru ca trei viziuni asupra lumii, cu argumente pro și contra, să intre în coliziune.

Scena supratensionată, dar un pic prea grăbită, de la sfârșit, va readuce în discuție celebra întrebare: pentru a proteja valorile în numele cărora lupți ai dreptul să le încalci? Cei trei au de ales între a extermina, ca să salveze alte vieți, potențialul terorist de alături, suspicionat, dar nedovedit sau a-i acorda premiza de nevinovăție riscând, în eventualitatea că e cu adevărat terorist, să se facă responsabili de dezastru. Ca în tragedia clasică, fiecare acționează previzibil și consecvent cu structura sa. Iar aici previzibil nu e un semn al plictiselii, ci al binevenitei coerențe. Mercenarul maidanez amușină situația, cel puternic imploră ordine (și-a însușit bine lecția 100 de la training: principala sa rațiune de a trăi e omul pe care îl însoțește); dilematicul, evident, șovăie. Opțiunea lui va fi dictată de superioritatea mentală. E singurul pentru care prevalează principiul kantian, respectarea strictă a legii, în cazul acesta, a prezumției de nevinovăție. Pentru a face un salt spre „pacea eternă” e nevoie de conștientizare și de responsabilitate asumată de fiecare dintre noi. Consecința? Cei doi vor primi ordin să-l omoare. Deocamdată „numai în cimitir găsești pacea eternă”, sună amar o altă mențiune a lui Kant.


Realitățile sunt întortocheate, vedictele infailibile imposibil de dat și soluțiile nepătate imposibil de găsit. Iar aplauzele puternice de la sfârșit demonstrează că nimic din apetența lumii pentru un spectacol care provoacă inteligența nu s-a pierdut.

Preluat din revista Cultura

Niciun comentariu: