Producător

 COCKOȘI

de Mike Bartlett

Regia: Horia Suru

Scenografia: Steliana Ștefan

 

Cu Fulvia Folosea, Rareș Florin Stoica, Vlad Nemeș și Ionel Mihăilescu





Trebuie să fii neapărat ori curat straight, ori curat gay, ori categoric bisexual? Se iubesc de șapte ani. Locuiesc împreună. Când, la un moment dat, între cei doi bărbați intervine o femeie. Ea luptă să-l câștige pe John. El luptă să-l păstreze pe John. Tensiunea situației declanșează în băiatul râvnit de amândoi o criză de identitate în toată regula. Cine va câștiga? În momentul în care o hotărâre începe să prindă contur și noi respirăm ușurați, intervine elementul surpriză.

Un spectacol despre comunitatea gay? Un spectacol despre iubire, prietenie, onestitate. Discuțiile unor oameni inteligenți despre relație. Nu de puține ori, însă, și lupte de putere. Fiecare își înfige bocancii în vulnerabilitățile celuilalt. Pentru că, după ani petrecuți împreună, poate să le ochească cu precizie. Pe scurt, relații volatile în desfășurare. Tensionate, pasionale. Când pline de înțelegere, când pe muche de dragoste-ură. Însoțite, inevitabil, de nevoia de siguranță și teama de asumare.

 

În 2010, piesa Cock de Mike Bartlett, prezentată în premieră la Royal Court Theatre, în Londra, a câștigat Premiul „Laurence Olivier”, cea mai importantă distincție britanică. În scurt timp, piesa a fost montată pe Broadway.

 



______________

 

 

Impresionată de talentul celor trei tineri actori și al regizorului și de nedreptatea (din păcate, atât de comună!) ca ei să nu joace roluri pe măsura lor, m-am oferit ca, împreună cu Asociația Culturală din care fac parte, Entheos, să le produc spectacolul. Proba de foc era să găsim un teatru care să ne primească. Ținând cont de valoarea tinerilor artiști, a textului, dar și de tema homosexualității, cu care publicul român fusese de puține ori confruntat pe scenă, am decis să ne adresăm celui mai prestigios teatru independent din București, ACT, înființat și condus de actorul Marcel Iureș, din a cărui echipă fac parte Adrian Petrescu și Radu Mogîldea. Am avut noroc și ne-au acceptat. Pe 30 ianuarie 2014 se juca prima reprezentație din Cockoși (titlul dat traducerii din română). Distribuția a fost compusă din Fulvia Folosea, Rareș Florin Stoica, Vlad Nemeș și reputatul actor al Teatrului Odeon, Ionel Mihăilescu. Scenografia era semnată de Steliana Ștefan, pe vremea aceea studentă la Master, anul II.

Spectacolul s-a bucurat de succes de public, dar și de critică, atât în ceea ce privește numărul cronicilor apărute, cât și elogiile pe care le-a primit. Fie personajele din Cockoși oricât de învinse, a fost limpede că artiștii au ieșit învingători. Spectacolul a însemnat un moment din cariera lor pe care îndrăznesc să cred că nu-l vor uita. Un moment care a ajutat la evoluția fiecăruia în sondarea și aprofundarea propriilor mijloace artistice. De altfel, urmările pozitive nu au întârziat să se arate. Spectacolul Cockoși a fost favoritul premiilor la ediția a patra a Maratonului de Teatru Independent- Bucharest Fringe din 2014. Producția a câștigat Premiul pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru cea mai bună regie – Horia Suru, Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină – Rareş Florin Stoica și Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină (ex aequo) -  Fulvia Folosea. Iar seria succeselor nu s-a încheiat aici. Pentru rolul M din Cockoși Vlad Nemeș a fost nominalizat la Premiul UNITER pentru debut în 2015.

Cristina Rusiecki

 

 

 

 

Cât și până când merită să lupți pentru o relație? Cum știi când ar trebui să pleci? Cât este vorba despre celălalt în această luptă și cât despre tine? Lupta pentru iubire este firească? Sau însuși faptul că te afli în situația de a lupta este un puternic semnal că trebuie să renunți și să pleci? Așadar, o poveste pentru adulți despre iubire. O poveste pentru cei care știu că nu există happily ever after în viața reală, unde în doze mai mici sau mari frica, lașitatea, indecizia, vinovăția, greșelile, nehotărârea, eșecul și confuzia sunt parte integrantă a oricărei relații. Ca și efortul de a o menține. Ca și umorul care transformă acest efort conștient în drag și plăcere.

Horia Suru

 

 

E mult mai simplu când joci lângă persoane pe care le cunoști foarte bine. Îți dă o senzație de confort. Când joci cu cineva nou pe scenă, dezvolți relația mai greu. Dar aici era dezvoltată deja. Iar confortul psihologic ne-a ajutat să improvizăm mai mult decât am fi făcut-o în mod normal. Mi s-a părut greu textul, cu lipsa lui de semne de punctuație. Când exprimi mai multe idei într-o singură propoziție, ai libertatea să le faci cum vrei tu ca actor. Dar în același timp poate fi foarte dificil, pentru că textul are o topică mai ciudată. Până nu te împrietenești cu el, poate părea extrem de alambicat.

Fulvia Folosea

 

În momentul în care am citit textul, mi-am dat seama că e o partitură foarte generoasă, mai ales pentru niște actori tineri. Rar ai ocazia să joci ceva atât de ofertant. E mult mai mult decât mă așteptam. Asta are și conotații pozitive, și conotații negative: ne solicită, dar ne și uzează. Sunt momente în care îmi umilesc partenerul, îi spun că e o balegă, că nu va reuși să facă nimic din ce și-a propus. Țin minte că la o repetiție auzeam ce spun și în același timp vizualizam scena: el era pe jos, ghemuit și eu eram deasupra lui. Mi se părea că văd totul din depărtare. Mă simțeam foarte... ciudat.

Vlad Nemeș

 

E prima oară când lucrez atât de profund, de amplu la un spectacol. Un carusel emoțional. Trebuie să-ți schimbi starea în scenă, să știi să faci asta, să fii aici și acum, să se întâmple ceva între noi, între parteneri, să existe ceva adevărat tot timpul.

Rareș Florin Stoica

 

 

Am pornit de la ideea de ring de box care după aceea s-a deformat într-o cușcă. Una simbolică pe care și-o creează personajele, ca o pânză în jurul lor. O cușcă în care se simt constrânși. Am vrut să fie un spațiu închis în care ei se simt prinși în fire, într-un amalgam de emoții care se încâlcesc și se descâlcesc. Nu e o luptă de box, dar are ceva din tensiunea ei, din tensiunea care apare în anumite momente într-o relație, când simți că o să te iei la bătaie cu celălalt. Aici nimeni nu se ia la pumni, disputa se consumă doar prin vorbe. 

Steliana Ștefănescu

 

 

 

 

 

 

PREMII

 

Spectacolul Cockoși a fost favoritul premiilor la ediția a IV-a, din 2014, a Maratonul Teatrului Independent Bucharest Fringe. Juriul, compus din criticul Oana Borș, actrița Anda Saltelechi, actorul Adrian Găzdaru și dramaturgul Valentin Nicolau, a considerat că spectacolul Cockoşi de Mike Bartlett, o producţie a Teatrului ACT, Asociaţiei Entheos şi GrayPlay, în regia lui Horia Suru, merită cele mai multe distincții. Producția a câștigat următoarele premii:

 Premiul pentru cel mai bun spectacol 

 Premiul pentru cea mai bună regie: Horia Suru 

 Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină: Rareș Florin Stoica, pentru rolul John

 Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină s-a acordat ex aequo actrițelor Fulvia Folosea, pentru rolul din spectacolul Cockoşi, și Sabrina Iaşchevici, pentru rolurile interpretate în spectacolele Inside MȚR și Trădare.

 

 

 

 

Extrase din presă

 

 

„Tensionat şi super-inteligent construit, fără excrescențe şi fără răsfățuri regizorale, fără banalități glazurate oferite drept trufandale, fără goluri de aer ori căderi de tensiune. Cu învolburări în crescendo, cu încrâncenări atent cumpănite, cu multă, cu foarte multă umanitate. Cu o autenticitate absolut copleșitoare, cu un efect de real niciodată fisurat.”

 

„Dar ideea lui  un spațiu sugerând un ring de box  mi se pare pe cât de simplă, pe atât de inspirată. Nu știu cum joacă la sediu Rareș Florin Stoica (John), Fulvia Folosea (W), Vlad Nemeș (M) sau Ionel Mihăilescu (F), dar la Arad au fost fără cusur. (…) Toți trei știu meserie. Vorbesc clar, se aude absolut tot ceea ce spun, detaliu care înseamnă o performanță în sine. Toți trei joacă cu o copleșitoare forță lăuntrică. Coerent şi într-o chimie căreia cu greu i-ai putea aduce cel mai mic reproș. E meritul lor, e meritul regizorului Horia Suru.”

 

„Rareș Florin Stoica e marele performer al spectacolului. Sensibil şi puternic, exprimându-se exemplar prin vorbe, gesturi, priviri, mimică, tăceri, lacrima din ochi atent controlată.” 

 

„Cei trei actori foarte tineri nu sunt doar ei pe scenă. Li se alătură, cu o bijuterie actoricească, demnă de studiat în  școlile de teatru, de etalon pentru felul în care se elaborează un rol secundar, Ionel Mihăilescu. 

Cockoşi sau spectacolul de cinci stele.”       

Mircea Morariu, „Teatru de cinci stele”, Adevărul.ro

 

 

„Pe parcurs, cu toții au scene bune, convingătoare, Rareș Florin Stoica impresionând prin expresivitatea ochilor (la Act gros-planurile sunt posibile) şi o mobilitate naturală a stărilor, Vlad Nemeș prin umor şi directețe, Fulvia Folosea prin siguranță de sine, feminitate şi farmec personal.”

Doina Papp, „Independenții (II)”, Adevărul.ro

 

 

„Fulvia Folosea este marea șansă a acestui personaj (W) până la urmă șters. Mai precis, să interpretezi un nevrotic sau un indecis este un efort care te răsplătește pe măsură, dar a interpreta cu atâta rigoare un personaj pe fond simplu, fără să-l faci să pară cu un centimetru mai complex sau mai nuanțat decât este, reușind în același timp să-i valorifici emoția pură, înseamnă deja bifarea cu brio a unui dificil examen de maturitate artistică. Fulvia Folosea a reușit să fie grandioasă încarnând un personaj banal.”

 

„Rareș Florin Stoica îmbină, în realizarea acestui personaj înspăimântat de creierul său, inocența şi candoarea unui copil, îndoiala intelectuală a unui monstru rațional, splendoarea arhetipală a unui simbol al masculinității răvășitoare şi neajutorarea asurzitoare a unui fiu abandonat. Nu există nicio secundă în care tânărul actor să poată fi surprins «odihnindu-se» sau revigorându-se; din primele zece minute actorul demonstrează cu o rigoare dezarmantă cât de atent își gândește fiecare moment în care clipește din gene sau în care, din contră, se repliază spasmodic.”

 

„Rareș Florin Stoica, Vlad Nemeș şi Fulvia Folosea sunt mai mult decât trei «speranțe» ale teatrului românesc. Posesori ai unui talent care nu le permite nici auto-indulgență, nici menajamente, cei trei își trăiesc jocul atât de visceral şi de cerebral totodată.”

 

„Prin Cockoşi, Horia Suru se detașează fără povara responsabilității sociale de restul regizorilor tineri care au abordat gender issues în producțiile lor în ultimii ani.”

Beatrice Lăpădat, „Irelevanță, numele tău este femeie”, liternet.ro

 

 

„E cu atât mai uimitor faptul că trei actori foarte tineri ‒ Rareș Florin Stoica, Fulvia Folosea, Vlad Nemeș – găsesc în ei, cu ajutorul regizorului Horia Suru, resurse atât de bogate pentru construcția unor personaje ce trec prin momente tulburi de viață.(...) Actorul Ionel Mihăilescu își arată în spectacol o nouă față, aceea a unui tată progresist, care își susține fiul încercând să-i «recupereze» iubitul. Actorii sunt prinși într-o «cușcă» socială bine sugerată de scenografia Stelianei Ștefănescu, prin departajarea spațiului de joc printr-o perdea fină, transparentă, alcătuită din fire subțiri în culorile curcubeului.”

Cristina Modreanu, „«Celălalt» pe scenă sau ethosul performativ”, ArtActMagazine

 

 

„Propunerea spațială a Stelianei Ștefănescu dispune personajele pe o terasă cu funcție cel puțin dublă, de ring al unui box sentimental şi de acvariu al unor peștișori de aur care așteaptă dorințele vecinilor de apă şi de angoasă. Pereții acvariului sunt lucrați, presupun, cu o răbdare crâncenă, din fir de plastic (gută), oferind o perspectivă ciudată, între hazliu şi straniu, asupra actorilor, asupra personajelor prinse, în definitiv, de-a binelea în undița existenței şi a propriilor decizii/orientări hormonal-sentimentale.”

Doru Mareș, Exerciții de viață, Yorick.ro

 

 

„Regizorul Horia Suru alături de actorii Rareș Florin Stoica şi Vlad Nemeș au reușit o remarcabilă performanță: prezentarea unui adevăr viabil. Atât de bine e înțeles mesajul, atât de firesc asumat încât ceea ce vedem nu are pic de vulgaritate sau exces, nici măcar nu ne intrigă, pur şi simplu ne interesează pentru că avem sentimentul că suntem martorii unei dezbateri profund umane.”

 

Cockoşi este un spectacol ce impresionează prin autenticitatea caracterelor, prin optimul echilibru între umor şi emoție şi, nu în cele din urmă, printr-o relaxare responsabilă în abordarea unui subiect pe care ne-am obișnuit să îl considerăm delicat, când nu de-a dreptul tabu.”

Răzvana Niță, „Un accident, iubirea”, Port.ro

 

 

„Apariția tatălui partenerului lui John, în persoana lui Ionel Mihăilescu, a avut darul de a schimba pur şi simplu energia din sală. De necrezut ce poate face un actor de un asemenea calibru sub ochii tăi. (…) Are acea sfâșiere dureroasă numită compoziție, carismă, se rupe de sine însuși devenind personajul interpretat. Şi mai are ceva Ionel Mihăilescu. Eleganță. Câteodată rece, calm, pentru ca imediat să fie luminos când te aștepți mai puțin. O gură de oxigen îndelung așteptată.”

 

„În ciuda tinereții lor, cei trei actori din rolurile principale, Rareș Florin Stoica, Fulvia Folosea şi Vlad Nemeș, au depășit orice așteptări prin jocul efervescent cu care au uimit asistenta. Vorbele lor intense, însoțite de gesturi uimitor de expresive, te fixează în scaun cu o privire deopotrivă candidă şi complice. Toți trei au o extraordinară forță a sugestiei şi emoției. Sunt inteligenți, lucizi, analiști necruțători ai propriei lor apariții scenice. Un actor este o vedetă sau nu. Sincer, am răsuflat ușurată la final pentru că mi-am dat seama că teatrul românesc are în mâinile cui rămâne.”

Loreta Popa, „Arta actorului este omenescul”, Jurnalul.ro

 

 

„Avem de-a face cu o construcție impecabilă atât din punct de vedere regizoral, cât și din punct de vedere al interpretării. În care asiști două ore la un joc complicat în timpul căruia o ființă umană se caută pe sine, încearcă să se descopere și să se înțeleagă, se privește în ochii celorlalți (numai într-ai ei nu) și, în final, se lasă ales.”

 

„Problema libertății este elementul principal al spectacolului lui Horia Suru. Doi bărbați întră în scenă, în propria viață, în propriul destin, ca într-o cușcă, delimitată fin de fire subțiri, dincolo de care doar PARE că pot trece. De fapt, așa cum este creat de regizor, spectacolul creează încă de la prima scenă premisa pentru ultima. Între cei doi bărbați jocurile sunt făcute de la început. Libertatea e o fantasmă… o rătăcire, o abatere.”

 

„Vlad Nemeș își asumă curajos și fără nicio urmă de vulgaritate – nici măcar în scenele sărutului – un personaj pe care-l construiește, evident, dinspre interior spre exterior, și nu invers. Nimic de suprafață în interpretarea lui, niciun gest clișeu, niciun pas deplasat.”

 

„La fel, Rareș Florin Stoica, într-un rol cum rar mi s-a întâmplat să văd pe scenele românești în ultimii ani, fie ele independente sau nu. Rareș Florin Stoica interpretează cu o forță și o convingere de o finețe desăvârșită întreaga luptă și toată cumplita indecizie în care se zbate. (…) Tot drumul din interior, tot traseul înainte și înapoi, toate minciunile amuzante, totul este chinuitor, iar Rareș Florin Stoica surprinde toate oscilațiile, le face și mai amare, cu fiecare gest, cu fiecare privire, cu fiecare cuvânt pe care nu-l poate rosti. Există momente de o asemenea tensiune în spectacol, încât ai senzația că asiști într-adevăr la cine știe ce luptă decisivă, încât bătălia din Jocurile foamei e nimica toată.”

 

„Fulvia Folosea, în rolul «ispitei» care vrea să-l deturneze pe tânărul homosexual din drumul lui, are farmec și umor. Scena de sex dintre ei doi este delicios construită, iar în bătălia finală din ring, femeia caldă, frumoasă, dulce, inteligentă, perfectă, pe care ea o interpretează, câștigă lupta, însă doar în plan teoretic.”

 

„Într-un rol teribil de alunecos, Ionel Mihăilescu creează un personaj atroce. Un tată care luptă, desigur, pentru fericirea fiului. Matur, calculat, grețos și cumsecade, tatăl cel «normal» și îmbrăcat în pulover simplu, stând picior peste picior, alege ițele în locul tuturor.”

Monica Andronescu, „Despre homosexualitate sau cine sunt eu”, Yorick.ro

 

 

„Vlad Nemeş (M – afectat, intrigant, posesiv, dar comic, un fel de rezumat al tipologiei gay) şi Fulvia Folosea (W – atrăgătoare, onestă, dar manipulatoare la nevoie) reprezintă fața şi reversul aceluiași personaj, singurul lucru care îi deosebește fiind sexul.”

 

„Rareș Florin Stoica face un personaj vulnerabil, măcinat de neliniște, de imposibilitatea autodefinirii, curios, senzual, plin de tandrețe) care alege, sub presiune, confortul unei nefericiri familiare în locul unui posibil bine necunoscut. Celor trei li se adaugă Ionel Mihăilescu în rolul tatălui, un manipulator discret, dar bine intenționat.”

 

Cockoşi este un spectacol curajos, despre cine sîntem şi pe cine iubim. Şi despre cît de greu e să aflăm asta.”

Oana Stoica, „Femeia vrajbei noastre”, Dilema Veche

 

 

 

„Decorul avangardist (Steliana Ştefănescu) aduce publicul aproape de actori, minimalizând distanța şi făcându-l părtaș la episoadele de dragoste-ură-indiferență care se conturează în fața sa.”

 

„În Cockoşi, spectatorul-voyeur nu numai că participă la toată această combustie, ci poate chiar să emită judecăți pe baza «probelor» desfășurate în fața sa. Scena, un soi de cușcă delimitată printr-o rețea de fire invizibile, participă semnificativ la ilustrarea neputinței personajelor de a se sustrage unei relații, unei situații aflate la distanță milimetrică de colapsul brusc, dar poate revigorant. Faptul că rețeaua care o înconjoară nu este constituită dintr-un material dur, securizant arată că personajul care vrea să evadeze din acest mediu măcinat de rutină, de sațietate sentimentală se complace cumva în starea de confuzie, satisfăcut de ideea de confort, de rutina deja știută şi trăită.”

Elena Manea, „Cockoși sau despre criza conștiinței de sine”, Revista Cultura

 











Comentarii

Postări populare