Efectul razelor Olga Tudorache

Nu am întâlnit om, indiferent de vârstă – și nu mă refer numai la cei din mediul artistic -, care să nu fi rămas paf la „Regina mamă”. De la bătrâni până la elevii de liceu. Olga Tudorache e unicat. Toată generația care preferă genul cool e complet sedusă de stilul Olga Tudorache. Chiar așa, cine joacă mai cool decât Domnia sa? Acum la optzeci de ani! Din spatele răcelii, în anumite fracțiuni de secundă, carnea vie a sensibilității răzbate până la public. Pe dinafară glacială, pe dinăuntru incandescentă. Jocul său topește orice reacție rațională și orice distanță ar intenționa spectatorul să ia față de personaj sau teatru. Aparent tăioasă, actrița reușește să comunice cu adâncurile fiecăruia.

Olga Tudorache e monumentul teatrului românesc. Are umor și sagacitate. Cu voce inconfundabilă, cu ironie caustică, aspect auster, e gata într-o clipă să încălzească o sală întreagă. Duminică 11 octombrie, după reprezentația „Pește cu mazăre”, Teatrul Metropolis a sărbătorit-o pe Olga Tudorache la optzeci de ani. Din care șaizeci petrecuți pe scenă. Directorul George Ivașcu a ținut ca teatrul pe care îl conduce să o aniverseze pe Olga Tudorache pentru că „este cea mai mare actriță a României” și pentru că „e atât de greu să găsești în zilele noastre modele de la care să te inspiri, pe care să le admiri. E atât de greu să ai idealuri la care să visezi! Cel mai important lucru este să ne iubim artiștii pentru că ei sunt cei care ne dăruiesc frumosul. Toată lumea spune că Olga Tudorache este absolut fantastică, minunată și că este actrița care a reușit de atâția ani să emoționeze publicul, de fiecare dată emoționându-se pe ea și netrucând nimic. Pur și simplu, Olga Tudorache spune adevărul despre ființa sa. Sentimentele, lacrimile actorului de teatru nu sunt trucate. Nu vine nimeni să cumpere minciună la teatru. Iar a visa frumos în viața de toate zilele nu înseamnă neapărat a te iluziona.”

La sărbătoare au ținut să fie prezenți, printre alții, cu câte un buchet de flori în mână, Ileana Stana Ionescu, Gianina Corondan, Victor Rebengiuc, Florin Zamfirescu, Doru Ana și foștii săi studenți, Rodica Negrea și Dan Bădărău. Pe vremea când eram și eu studentă, colegii din clasa de Actorie prof. Olga Tudorache se întreceau care mai de care să imite timbrul ei celebru și înjurătura favorită: „miermurea mă-tii”. Nimeni nu a înțeles vreodată ce însemna această miermure pe care Olga Tudorache o amintea ori de câte ori se enerva mai tare.


- Doamnă Rodica Negrea, v-ați format ca actriță alături de Olga Tudorache.
- E bine spus. În sensul că m-am născut ca actriță. Îi datorez în totalitate tot ce am făcut după aceea, și la propriu, și la figurat. Dacă nu era ea profesoara mea, dacă nu era ea cea care ne-a luat lângă ea și ne-a urcat pe scenă, și ne-a învățat, și ne-a ocrotit, și ne-a iubit, probabil că am fi fost altcineva. Dar pentru că ea a fost atunci, noi studenții suntem, azi, actori la cincizeci de ani. Îi datorez absolut totul pentru că Olga Tudorache a fost profesoara mea care a făcut să devin ceea ce sunt.

- Care a rămas cea mai pregnantă impresie de când jucați, la începutul carierei, în „Efectul razelor Gamma asupra anemonelor”?
- Cea mai clară amintire este că ne-a iubit. Și din dragoste a dăruit acel moment unic de teatru.


- Cum e să joci alături de Olga Tudorache?
- E cel mai important lucru pe care îl poate avea un actor: să fie în preajma unui asemenea unicat. Nu mai există nimeni în jurul ei ca ea. Faptul acesta nu are cum să nu te marcheze, să nu te modifice, să nu te formeze. Emană un fel de a inspira și a forma pe cel care stă lângă ea.


Scriam într-un articol de acum un an că orice dramaturg din lume - oricât de important, talentat și celebru -, ar fi (fost) onorat să scrie piese pentru o asemenea actriță. Cum presupun că pentru orice regizor ar fi o binecuvântare să manevreze asemenea sensibilitate, talent și tehnică. Surprinzător, personalitatea de granit se dovedește o actriță foarte flexibilă...


- Liana Ceterchi, ați regizat ultimul spectacol cu Olga Tudorache, „Portretul Doamnei T”. Cum a fost această experiență?

- Eu am jucat cu Olga în 1988, deci acum douăzeci și unu de ani, „Noapte bună, mamă” la Teatrul Foarte Mic. Am jucat peste o sută de spectacole. Am făcut și un turneu în Israel. Iar după douăzeci de ani să trebuiască să o dirijez... Surpriza a fost că Olga Tudorache este o actriță extraordinar de maleabilă, cum nu mi s-a întâmplat cu alți actori consacrați, care au altă privire asupra meseriei. Ea așteaptă să o pui la încercare, să îi propui, să îi dai niște task-uri grele. În primul rând e un mare om și o mare forță spirituală. Ați văzut cum a făcut și în seara aceasta momentul cu doctorul, aparent fără să se folosească de nici un mijloc artistic, fără nici un gest. Nu s-a mișcat nimic. Stătea din profil la sală și sunt convinsă că așa cum am lăcrimat eu, a lăcrimat toată sala. Fără ca ea să facă nimic, se simțea o tensiune în aer... Asta este extraordinar. Nu știu cum face. Pentru mine a rămas un mister și când am jucat cu ea, și când am regizat-o: cum reușește să subțieze aerul, să-l electrizeze, să facă lumină în jurul ei? Acesta e alt lucru pe care l-am observat regizând-o. Olga Tudorache captează lumina. Adică în același loc, când trecea altcineva, trebuia un plus de lumină. Ea atrage lumina. I-am spus: „Doamna Olga, se întâmplă fenomenul acesta, luminați pe scenă”. Mi-a răspuns: „Ciudat, mi s-a mai spus.” N-am putut să o surprind nici atunci.


- Cum era să joci alături de Olga Tudorache?
- Toată lumea m-a speriat. Radu Duda m-a prevenit: „Ai grijă: la repetiții nu, dar la spectacol își dă drumul, e ca o locomotivă, trebuie să fii bine pregătit, că te surprinde cu ce forță vine peste tine, te strivește”. În piesă, noi eram mamă și fiică. Era un text foarte greu de Marsha Norman, un nume celebru. Eu am tradus piesa, eu am adus-o. Fiica își anunță mama că se sinucide peste două ore. Timp de două ore fata face o pledoarie pentru moarte, iar mama o pledoarie pentru viață. La un moment dat ne-am izbit una de alta, ne-am spart nasurile. S-a lăsat cu urgențe. Mi-e foarte dragă Olga. Este o femeie extraordinară.


Vă aduceți aminte cum în „Regina mamă” poziția corpului, mâinile Olgăi Tudorache, cu încheieturi fine, prinse permanent în câte o acțiune, degetele cu emițători de sensibilitate transmiteau tot timpul ceva? Cum în „Fluturi, fluturi” de Aldo Nicolaj parcă și gleznele ei subțiri emanau un fel de energie? Toți cei cu care am vorbit au ținut să vadă „Regina mamă” a doua oară și asta nu pentru că textul ar fi fost o capodoperă. Se spune că ceea ce deosebește un actor mare de ceilalți e felul în care știe să transmită cu corpul: cât de plastice îi sunt mișcările, cum poate capta atenția fără să spună un cuvânt. Sau, în cazul sărbătoritei, cum știe să tacă: distant sau compătimitor; ironic sau complice; cu privire de fier sau cald-înțelegătoare.

În spectacolul „Pește cu mazăre” de la Teatrul Metropolis Olga Tudorache aproape că nu se mișcă. Stă pe scaun fără să se ajute de prea multe gesturi, însă captează atenția în continuu. Privirea spectatorului nu se poate desprinde de ea. Urechea lui e invadată de vocea noduroasă a actriței, de cele mai multe ori cu arțag, care într-o secundă devine un vulcan plin de căldură. Așa, fără să facă numic. Doar o mână de actori reușesc într-o singură clipă să zgâlțâie rădăcinile sensibilității în cel care se uită. Nu cumva acesta e miracolul teatrului?

La mulți ani, DOAMNĂ Olga Tudorache!

Preluat din revista Cultura

Comentarii

Anonim a spus…
Splendid material, Cristina. Interviurile, comentariile tale sunt foarte plastice.

Cel care nu a văzut încă nicio piesă cu Olga Tudorache se va simţi stârnit. Va fi sedus de textul tău şi o să caute numele marii doamne pe afişe.

Grozav şi titlul.

Splendidă şi fotografia ta. Eşti de o frumuseţe răpitoare.
Unknown a spus…
Of, ce bine-i face omului sa auda asemenea observatii. Multumesc maxim. Cristina
Daniel Serban a spus…
Sarutmainile! E vital pentru mine sa stiu daca are sens sa dezvolt si, tocmai de aceea, va sugerez un text, poate aveti timp candva sa-l cititi: www.beculrosu.blogspot.com Multumesc!

Postări populare