Despre mine

Cristina Rusiecki s-a născut în anul... S-a născut, asta este important, așa că trecem mai departe, la anii de studii. Pentru că, după ce s-a născut, Cristina a avut parte de o frumoasă educație. În 1983 și-a luat licența la Secția „Română-Engleză” a Facultății de Litere a Universității din București. Atunci a fost și momentul când lumea i s-a părut o mare scenă, așa că nimic mai firesc decât licența din 1996 la Facultatea de Teatrologie (UNATC), urmată la scurt timp (1997) de un master în teatrologie la aceeași instituție. De la lume la marea scenă, iar de aici la sensul vieții e un pas mic, fapt ce o determină pe Cristina să-și pună fel de fel de întrebări și să se înscrie în 2001 la Facultatea de Filosofie a Universității București. Aventura filosofică ia sfârșit în 2004, dar nu se lasă cu nici o licență. Dar care filosof a avut nevoie vreodată de o licență pentru a diseca firul în patru? 

Cristina se întoarce la marea ei dragoste, teatrul, și devine doctor cu patalama la mână în 2007, la Facultatea de Teatrologie a Universității Naționale de Artă Teatrală şi Cinematografică din București. Domeniul de specialitate: istoria şi teoria teatrului. La toate acestea trebuie adăugate cursul de un an (1993-1994) de profesionalizare a actului critic, în cadrul UNITER, trainingul de organizare din cadrul Festivalului de Film de la Namur (în Belgia, nu mai căutați pe Google Maps!), în 1995, și cursurile de drama teaching din 1996, la Londra și Glasgow, unde n-a prins vreme tocmai bună și s-a mai ales și cu o răceală.

Doldora de carte și pasionată, Cristina este gata de o lungă experiență profesională. Începe cu învățământul, plină de speranța că poate schimba generații de elevi. Iar asta o ține ocupată o lungă perioadă, mai exact între 1988 și 1997, când este profesor de limba şi literatura română la Liceul „Petru Groza” din Odorheiu Secuiesc și, când i se face dor de casă, la liceele „Mihai Viteazul” şi „Ion Creangă” din București. Însă pasiunea ei pentru teatru, televiziune și carte rămâne vie în tot acest timp, ceea ce face ca, în 1995, să fie director artistic al Festivalului de Film DaKINO, în 1996, redactor la editura SIGMA, iar între 1997 și 1998, reporter cultural la emisiunea Ora 7 Bună dimineața a postului Pro TV. Ceea ce urmează e ca o avalanșă culturală, pe care însă Cristina o strunește cu energie, eleganță și o curiozitate mereu vie, învățând din toate noi și noi lucruri.

A fost producător al emisiunilor Salonul muzical Acasă – Lista lui Sava (Acasă TV, 1998), MILLENIUM şi Acasă la... cu Ruxandra Săraru (Pro TV şi Acasă TV, 1999), PROEZIA. La Eminescu (Pro TV, 2000) și al secțiunii „Preluare spectacole de teatru” al postului Pro TV Internațional (2001). Din 2001 apucă serios calea cronicii de teatru, semnând rubrica de profil a revistelor Cuvîntul (2001), Observator cultural („Infoteatral”, 2002-2003 și 2015-2016), Cultura, unde a fost și secretar general de redacție, și redactor al paginilor de arte (2004-2021), Adevărul literar şi artistic (2005-ianuarie 2008), Time Out (2006-2008), ArtAct Magazine (2009-2011).

În 2016, începe, împreună cu o echipă de prieteni, un proiect tare drag ei, cu un nume grăitor: platforma culturală online B-Critic.ro, un proiect al Asociației Culturale Entheos, cofinanțat, la începuturile lui, de AFCN. De atunci și până astăzi, Cristina este redactor și autor de cronici de teatru pentru B-Critic, menținându-și spiritul critic în plină formă.

După o experiență didactică de un an (2016-2017) la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii din cadrul Facultății de Litere a Universității București, unde ține un curs practic despre spectacolul contemporan de teatru, Cristina vrea să ia pulsul teatrului în direct, angajându-se pe postul de consultant artistic la Teatrul Nottara (2017-2018). În tot acest timp, nu uită de misiunea sa de formator, susținând workshopuri și ateliere de critică de teatru, precum cel din 2018, susținut în cadrul Festivalului Internațional de Teatru și organizat de Teatrul de Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași. A, și să nu uităm că, din 2018 și până astăzi, este vicepreședintele Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT), secția română.

Cristina crede cu tărie în rolul formator al cărții, fiind ea însăși autoare de articole în volume colective, iar când a simțit că un spectacol sau un regizor îi ocupă deplin mintea, încât doar prin scris se poate detașa de subiect, le-a dedicat o carte întreagă. Puteți afla mai multe despre cărțile Cristinei vizitând secțiunea „Publicații”. Le amintim aici pe scurt, pentru a vedea cu ochiul liber care au fost — și sunt — subiectele ei preferate.

În 2012, transformă în carte pasiunea de mulți ani pentru spectacolele lui Radu Afrim, rezultatul fiind volumul Radu Afrim. Țesuturile fragilității, publicat la Editura Tracus Arte din București. Aici, zăbovim un pic, pentru că... este de zăbovit și de mândrit. Pentru volumul acesta, autoarea a fost nominalizată la Premiile UNITER, la categoria „Premiul pentru critică”, și la Gala „Bun de tipar”, la categoria „Cea mai bună carte a anului – non-ficțiune”, alături de alte cărți importante: De ce este România altfel? de Lucian Boia, Misterul telegramei de la Stockholm de Neagu Djuvara, Parabolele lui Iisus de Andrei Pleșu sau Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia de N. Steinhardt. Cartea despre Radu Afrim iese și ediție englezească, în 2016, cu titlul Radu Afrim. The Fabric of Fragility, un proiect al Asociației Entheos, cofinanțat de AFCN.

Facem un pas înapoi în timp și amintim volumul din 2013 dedicat spectacolului Iulius Caesar, în regia lui Alexander Hausvater, cu un titlul ce bagă frica în oase: Despre dictatori și alți demoni. Iulius Caesar.Jurnal de repetiții, publicat la Editura ATENT a Teatrului Național Timișoara.

În 2020, Cristina abordează noile forme de teatru în volumul Un CLICK și… 1000 de realități. New media în teatrul românesc.

Cărților de autor li se adaugă numeroase contribuții în volume colective, deci, e vremea să le luăm și pe ele la puricat. Cristina scrie despre subiecte precum: „Teatrul Maghiar de Stat din Cluj” (în Teatrul românesc contemporan apărut în limba germană la Editura Frank & Timme, Berlin, 2010), „Alexander Hausvater – Shakespeare. Radiografia puterii” și „Bocsárdi László – Shakespeare sau despre poezia iraționalului” (în Lecția de Shakespeare, conceput și coordonat de Cristiana Gavrilă, Asociația Teatrului Național „I.L. Caragiale”, 2014), studii de caz despre regizoarea Carmen Lidia Vidu și despre spectacolul COCKOȘI (în Tânărul artist de teatru. Istorii românești recente, Editura Timpul, 2015), „Teatrul independent din România” (în Romanian Performing Arts. Perspectives, ICR, 2015), „Cristi Juncu, gingășie de la zero la… infinit/ Cristi Juncu, Delicacy from Zero to Infinity” (în Regia românească, de la act deinterpretare la practici colaborative/ Romanian Theatre Directing, from Authorship to Collaborative Practices, Editura Timpul, 2016), „Teatrul Maghiar din România” (în revista italiană Hystrio, 2017), „Cu un picior și jumătate în virtual și ce-a mai rămas în real” (în Teatrul românesc de azi. Noi orizonturi estetice/ Romanian Theatre Today. New Horizons, Editura Timpul, 2017), „Adrian Damian. Golul dintre particule” și „Andrei Măjeri – Despre adevăruri mari și frivolități și mai și...” (în Teatrul.Ro 30. Noi nume/ Theatre.Ro 30. New entries, Editura Timpul, 2019), „Pandemia și ceasul revizitărilor” (în Un virus pe scena lumii. Teatru și pandemie, Editura Timpul, 2020).

La activitatea publicistică se adaugă colocviile, conferințele și workshopurile susținute de Cristina de-a lungul timpului. Pare ea timidă, dar îi și place să vorbească... despre ce știe cel mai bine. De-a lungul timpului a susținut conferințele: „Radu Afrim. Țesuturile fragilității (Muzeul Municipiului București, Palatul Suțu, cu prilejul lansării volumului Radu Afrim. The Fabric of Fragility, 2016), „De la kóthornos la new media? Teatrul secolului XXI” (Muzeul Municipiului București, Palatul Suțu, 2017, cu invitați din domeniu: regizoarea Carmen Lidia Vidu, scenografii Irina Moscu și Adrian Damian), „Radu Afrim și prietenii” (FNT, 2017), „Unteatru. Un vis. O poveste de succes a Bucureștiului” (Muzeul Municipiului București, Palatul Suțu, 2018, alături de regizorii de teatru Andrei și Andreea Grosu, Sânziana Stoican, scenograful Valentin Vârlan, actorii Mihaela Trofimov, Richard Bovnoczki, Ionuț Vișan și Silvian Bebu), „Katharsis și tehnologie. Noile media pun pe fugă emoția?” (Muzeul Municipiului București, Palatul Suțu, 2018, alături de regizorul Bobi Pricop și de colaboratorii săi, actorii Ada Galeș, Istvan Teglas, Mizdan, media artist în domeniul instalațiilor interactive, și muzicianul Alexei Țurcan), o conferință despre universul artistic al lui Radu Afrim (Universitatea de Artă Chulalongkorn, Bangkok, în cadrul „Întâlnirilor Internaționale de Arte Performative din Asia de Sud-Est”, 2018), „Teatrul și al treilea gen” (Muzeul Municipiului București, Palatul Suțu, 2019, alături de regizorul Andrei Măjeri și echipa spectacolului Medea’s Boys), „De la Ah! și Oh! la minimalism în teatrul românesc sau Cum au forțat independenții noua estetică a teatrului românesc” (în cadrul colocviului 30 de ani de teatru în libertate, realizat de Institutul de Cercetări Teatrale din cadrul Academiei Române, în parteneriat cu A.I.C.T.Ro, 2019), „Din țara corupției spre... ce? În ce (mai) crede artistul de teatru de azi?” (Muzeul Municipiului București, Palatul Suțu, 2019, alături de echipa spectacolului Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba, în regia lui Eugen Jebeleanu), „Tudor Mușatescu și tribulațiile unei epoci nedrepte” (în cadrul proiectului cultural „Clasici români în diaspora greacă” de la Atena, 2019).

În perioada 2017-2018 organizează, în cadrul FEST(in) pe bulevard al Teatrului Nottara, colocviile Teatru, versiunea 2.0. Noile tehnologii sau teatrul imersiv?Criza pubertății, criza adolescenței, Criza comunicării și Cum, ce și de ce (mai) simțim la teatru? Tehnologie vs emoție.

Cum spuneam, Cristina nu se poate ține departe de teatru orice i-ai face. Dacă nu scrie despre teatru, atunci ia loc alături de alți profesioniști din domeniu în banca juriului sau a selecționerilor. În 2004, este evaluator pentru Premiul „Cel mai bun eveniment al anului în teatrul independent” acordat de Centrul Internațional de Artă Contemporană, în perioada 2008-2018, jurizează pentru Festivalul Internațional de Teatru de Animație Spectacole de colecție. Bucurii pentru copii organizat de Teatrul Țăndărică, în 2009, pentru Concursul de Dramaturgie Românească, Râmnicu Vâlcea, în perioada 2010-2011, este președinta juriului pentru spectacolele din Practică teatrală 74, Târgu Mureș, între 2014-2017, este selecționer la Maratonul Teatrului Independent, Bucharest Fringe, în 2015-2016, este membru al juriului de nominalizări pentru Premiile UNITER, unde revine în 2020 și 2021 (acum, și ca unul dintre cei trei directori artistici ai festivalului), în 2016, este evaluator de proiecte culturale pentru AFCN și ARCUB, secțiunea „Teatru” și selecționer pentru Festivalul UNIDRAMA de teatru independent organizat de Teatru 74 din Târgu Mureș. De zece ani (2011-2021), este selecționer în juriul programului „10 pentru film” din cadrul TIFF.

În 2014, Cristina a fost chiar îndrăzneață, pariind — cu succes — pe un spectacol și pe actorii acestuia. Prin Asociația Entheos, pe care o animă cu trup și suflet, a produs, alături de Teatrul ACT, spectacolul COCKOȘI de Mike Bartlett, care a plăcut atât de mult, încât a intrat în repertoriul acestui teatru.

Când și când, Cristina cochetează — nu, nu vă dezvăluim nimic picant! — și cu alte domenii culturale. De pildă, în 2017 a realizat o serie de șase interviuri cu diferite personalități prin proiectul „Audioteca Șeherezadei”, în 2018 a fost curatorul expoziției Boys, Girls and Neighbourhoods realizată cu fotografiile regizorului Radu Afrim, în cadrul Bienalei de Artă de la BACC — Bangkok Arts & Culture Center, în 2021, curatorul expoziției Scufundați în virtual, o extensie a volumului Un CLICK și... 1000 de realități. New media în teatrul românesc, iar în 2019 a participat la proiectul de antropologie vizuală Orașe în rezumat. Piețe dinEuropa și istoriile lor, finanțat de Ordinul Arhitecților din România. Și uite așa, ca un bun prieten, i-a stat alături lui Cătălin D. Constantin, ducând împreună faima noastră prin Georgia, Grecia și Spania.

Și cum treaba bună este, orice am spune, prețuită și premiată în cele din urmă, Cristina și-a primit o parte din onorurile cuvenite, după cum urmează: în 2013 este nominalizată la Premiile UNITER pentru cel mai bun critic, în 2016 primește de la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova Premiul pentru cel mai bun critic, iar în 2018 îi este decernată medalia de onoare de către fundația germană KulturForum Europa, prin președintele acesteia, Dieter Topp, pentru „construirea unei punți culturale între țara sud-est-asiatică a Thailandei și țara est-europeană a României”.


 

Iar cele bune nu se termină aici, ci stau cuminți la rând să se întâmple. 

Comentarii

Postări populare