Efectul de turnesol

Un spectacol ca „Ivona, principesa Burgundiei”, de Witold Gombrowicz, de la Teatrul „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe, în regia lui Bocsárdi László, care a obținut cinci nominalizări UNITER (Cel mai bun spectacol, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor în rol principal, Mátray László, Cel mai bun actor în rol secundar, Pálffy Tibor și Cea mai bună scenografie, Bartha József), merită luat în considerare. (Nu că juriile UNITER n-ar face aproape an de an gafe epocale sau n-ar urca pe podium și producții submediocre, cum s-a întâmplat de atâtea ori în vremurile recente!)

Semnătura lui Bocsárdi László conferă spectacolului o construcție serioasă, cu linii sobre, eșafodată în jurul unui centru semantic, fără gratuități stilistice, cu un comic de bun gust, în doze fine și bine ponderate. Obiectul privirii grotești îl face eticheta de la Curte, barieră solidă care interzice pătrunderea oricărui firicel de aer liber în societatea bine reglată. Aici opulența nu aduce nimic nou iar plăcerile - bine plasate în coduri -, sunt la îndemâna tuturor. Un hedonism consolidat în establishment, eleganța și huzurul garantează tineretului (al cărui reprezentant e Prințul Filip) doar apatia. Lucrul e evident din prima scenă, când tot soiul de frumuseți trec sau dansează languros prin fața celor trei nobili adormiți cu ziarul pe ochi fără să obțină vreo reacție.

Într-o asemenea ambianță, din spatele unui paravan care ascunde groapa cu noroi, apare Ivona, ființă debilă și neplăcută. Actriță de regulă frumoasă pe scenă, cu noblețe și prestanță în rolurile shakespeareane, Kicsid Gizella reușește acum să devină respingătoare. Otova, fără nimic fragil, nici feminin, costumul conceput de Dobre Kothay Judit o face încă mai hidoasă. Când băieții vin să chinuiască handicapata, ea, cu extraordinara forță de expresie a actriței, înțepenește ca o insectă îngrozită, mișcându-și numai degetele. Când viitorul soț încearcă să o recupereze de la Prinț, se trage frenetic de sânii lăbărțați caricatural. Când la curte se dă o petrecere în cinstea logodnei sale, înaintează poticnit pe tocuri. În partea a doua, costumul bărbătesc o face perfect asexuată. Remarcabilă, deci, transformarea actriței de la rolurile de femeie atrăgătoare și nobilă (Desdemona din „Othello”, de exemplu) la pocitania cu efect de turnesol pentru conștiințele celor cu care vine în contact. Deși Ivona, ca personaj principal care dă titlul piesei, nu spune decât patru replici în tot spectacolul, devine centrul în raport cu care se structurează toți ceilalți. Arătarea se uită înăuntrul fiecăruia, revelându-i hibele, gunoiul existenței bine ascuns sub preș și camuflat în tăceri criptice. Ochii ei inexpresivi, machiați cu roșu, cu privire urâtă și fixă iscodesc de pe ecranul video. În fața diferențelor acestui specimen care iese din tiparele obișnuitului, parașutat la curte de simpla toană a Prințului, fiecare personaj își devoalează petele, de la cele mai nesemnificative, producția de versuri stupid sentimentale cu rimă în călin, mălin, arin, care nu cadrează cu rolul și maturitatea revendicate de poziția de regină, până la crima de tinerețe a regelui, înfăptuită cu ajutorul bunului său prieten de atunci, azi șambelanul Curții, după violarea unei lenjerese.
Totul se învârte în cercuri strâmte, eterna sarabandă a rolurilor sociale sufocante îl obligă pe individ să le joace. Istoria se repetă. Sătul să-și probeze neputința și lipsa de apetit pentru specimenul cu care s-a logodit, apăsat de disconfortul de a-și vizualiza propriile limite, Prințul Filip decide împreună cu prietenul său Chiril (Vata Lorand) să-și omoare logodnica. Regizorul gradează milimetric caricatura (fiecare îl spionează pe celălalt pregătind aceeași crimă, fără a-și da seama de intenții, în scena cu pricina) din etalarea planurilor ascunse ale întregii familii regale, hotărâte să extermine apendicele nedorit. De la tradiționalul omor feminin, prin otrăvire, pus la cale de regină (Gajzago Zsuzsa) la cel frust, prin cuțit, visat de Prinț, nici o formă de asasinat nu se uită. Crima subtilă și perversă, cu mâinile curate, va fi opera șambelanului care, sub ochii tuturor, o provoacă să se omoare singurică, din neîndemânare, la o cină cu pește.

Pentru partitura aceasta Pálffy Tibor e nominalizat la Cel mai bun actor în rol secundar. Apogeu al diplomației și etichetei de la Curte, recte climax al ipocriziei și îndepărtării de natural, Șambelanul își ocupă poziția ca să descopere soluții elegante pentru cele mai infecte situații. E suveranul științei comportamentale în lumea în care supușii dezvoltă voluptatea slugărniciei (ca în scena aghiotanților regelui care tremură de frică și când primesc acceptul stăpânului pentru felurile de la dineu sau pentru toaleta ambasadorului, și când încasează refuzul în privința grațierii unui om). Aici, unde fiecare îl supraveghează pe fiecare și toți poartă costume de azi, secvențele video par cerute de text. Evident, cel ce filmează, guvernatorul imaginii va fi Șambelanul. După cum se vede la apariția perechii regale, cei de la Curte sunt păpuși fără viață, care își joacă doar rolurile corect. În fața camerei, fetele se mișcă sexi, regele miluiește un cerșetor... Pálffy Tibor construiește excepțional, în tușe delicate o arătare insidioasă, care apare peste tot și știe tot. Expesivitatea sa corporală e desăvârșită, sugerând din umbre homosexualitatea latentă a personajului, ca și diplomația educată până în straturile adânci. În caricatura cu contururi fine, actorul își jonglează captivant vocea în tonurile joase ale discreției sau complotului.

„Crezi că Isus Cristos a murit pe cruce pentru tine?” „Desigur”, răspunde Ivona. Deși toleranța indusă de educație e exemplară, curtea nu-și poate reprima iritarea naturală în fața diferenței acestui personaj care o scoate din minți. Revolta Prințului împotriva etichetei, a luxului, opulenței și hedonismului omniprezente, a existenţei strict codificate, a sexului facil cu oricine i-ar trece prin cap ia forma interesului pentru Ivona. Adică pentru creatura slabă, debilă, de respingătoare neputință, pregătită pentru replica „Desigur”. Mecanism care declanșează căutarea prințului dincolo de fațadele și obișnuințele vieții, Ivona dă startul privirii înspre sine, punându-i în față oglinda ei ciopârțită. În fascinanta construcție plină de vitalitate și verosimil a lui Mátray László (nominalizat pentru Cel mai bun actor în rol principal), Prințul e adolescentul la vârsta căutărilor, când totul e permis, dar nimic nu mulțumește. Abisal, nesătul de experiențe, generos și nobil, se lasă măcinat de tentația esențelor. Natura bună nu îi permite să treacă pe lângă ființa informă fără să-i întindă o mână. Când ea pare atașată, noblețea îl obligă să o păstreze. Cu impulsuri nobile răsturnate în proiecții criminale, cu atracții smulse din ordinea firii și apoi revenite la normalitate, Prințul parcurge ezitant o firmitură din drumul cunoașterii. Iar normalitatea redescoperită va fi o femeie frumoasă, generoasă și înțelegătoare, Pal-Ferenczi Gyongyi, cu o apariție fenomenală, de ținuta Gretei Garbo, și o prezență scenică deosebită.

M-aș hazarda să spun că de mai mulți ani, Bocsárdi László furnizează cele mai consistente, rotunde și coerente spectacole de pe scena românească. S-ar zice că e singurul regizor care nu se lasă sedus nici de joculețe sensibile, dar fără miză, nici de parada de stil și etalarea de efecte, nici de frânturile mititele și puțin semnificative din oglinjoara socială a vremii. Părând ultimul mohican fidel sensului, dispus să-și muleze arhitectura expresiei în jurul unui centru de forță semantică, spectacolele sale au totdeauna greutate și construcție matematică. „Ivona, principesa Burgundiei” o dovedește.

Preluat din revista Cultura

Comentarii

Postări populare