luni, 16 noiembrie 2009

Cristian Buricea-Mlinarcic, verdele incandescent al ironiei

În criza morală atotînconjurătoare a societății comuniste și postcomuniste generația mea a avut infim de puține modele. Școala și Unversitatea au fost generoase mai degrabă cu antimodele. Impostura, isteria, servilismul, corupția, nepotismul, relațiile clientelare, promovarea pe orice alte criterii în afară de meritocrație surpau pe nesimțite încrederea oricărui student. Dacă pentru profesorii noștri de la U.N.A.T.C., deloc curioși să cerceteze informațiile noi din domeniu (puținele și constantele excepții fericite chiar că au confirmat regula!), teatrul se oprise undeva pe la Brecht, zece dintre studenții sau jurnaliștii din 1994 au (am) avut șansa să întâlnească influența cu adevărat modelatoare a unor minți cu anvergură și cuprindere teatrală: Miruna Runcan, Cristian Buricea-Mlinarcic, Victor Scoradeț și Marian Popescu. Timp de un an (din nefericire, doar unul singur), ei au ținut la UNITER cursul UNIPROF destinat profesionalizării actului critic.

Nu știu care mai e situația acum cu studiile teoretice de la U.N.A.T.C. Am semnale că, din păcate, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Cu atât mai mult îmi pare rău pentru toate generațiile care nu au avut șansa noastră, a celor zece, să simtă influența acestor minți modelatoare în relația profesor-student. Tot ce știm noi, cei zece (și probabil studenții de la Cluj ai Mirunei și ai lui Cristi despre teatrul ultimilor cincizeci de ani) de la ei a pornit. Privirea lor dezinhibată asupra domeniului cercetat, solidaritatea și noblețea latente cu care își învăluiau discret studenții pentru ca mintea lor să se dezvolte, informațiile solide, entuziasmul cu care ne învățau au făcut din cei patru cei mai buni profesori pe care i-am întâlnit. Fiecare cu personalitatea și tipul său de umor. Pentru mulți dintre studenții lor, statutul și anvergura intelectuală le sunt inviolabile. M-am întrebat adesea cum de profesorii noștri de atunci nu sunt recunoscuți ca numele cele mai de vază din tagma criticilor și a teoreticienilor de teatru din România. Dar breasla pare să aibă veșnic aplecare spre impostură.

Din anul acela de UNIPROF îmi aduc aminte de efervescența intelectuală de grup și de cascadele de râs. Hohote peste hohote. De multe ori provocate de limba acidă a lui Cristian Buricea-Mlinarcic, vecină cu ironia teribilistă. De îndrăzneala lui de a dărâma din temelii edificiile prostiei cu pretenții, cu o sinceritate de copil, de accentele sarcastice din spatele privirii verzi mirate. Cum grupul nostru părea singura oază (cel puțin cunoscută mie) unde se respecta demnitatea celuilalt, în care scârbavnica lingușeală balcanică era exclusă - o adevărată gură de aer neviciat moral -, nu mi-ar fi trecut niciodată prin gând să fac publice asemenea lucruri. Dacă în timpul Festivalului Național de Teatru n-ar fi survenit dispariția de neînțeles a lui Cristian Buricea-Mlinarcic, cavalerul sincerității și al îndrăznelii de a spune - cu atâta umor -, lucrurilor pe nume. Mediul teatral și cel studențesc de la Cluj va fi mult mai sărac în umor de calitate și în zâmbete neprefăcute.

Îmi aduc aminte cum de fiecare dată când mă vedea izbucnea câte un cald-ironic „Pupina”. Oximoronul părea să facă parte din substanța de bază a tuturor reacțiilor sale. Îmi va fi tare dor de tine, Cristian Buricea-Mlinarcic. Păstrez un zâmbet ferecat special pentru momentul când ne vom reîntâlni. Și un munte de căldură și solidaritate din care mi-aș dori, deși știu că e imposibil, să încheg un scut cât de mic împotriva durerii și să-l întind Mirunei și lui Vladimir. Și tuturor acelora care l-au iubit sau i-au păstrat recunoștință lui Cristian. Cum e și cazul meu.

Preluat din revista Cultura

2 comentarii:

Anonim spunea...

Te iubesc si iti multumesc din toata inima mea,
Miruna

Mihaela Lovin spunea...

L-am intalnit pe CC Buricea-Mlinarcic in ultimele zile din octombrie. Intr-un auditorium aglomerat, printre studenti, zambind. Nu m-am dus sa-l salut pentru ca ar fi insemnat sa sparg pentru un moment acea comunitate entuziasta in care se integra la modul cel mai firesc. De-as fi stiut, i-as fi spus pentru prima data cat de onorata sunt ca l-am cunoscut. Acum pot doar spera ca stia deja.