sâmbătă, 31 octombrie 2009

Un regizor român montează „Hamlet” la Atena

Tânărul regizor Marcel Țop este (sau ar trebui să fie) un nume care contează în teatrul tânăr românesc. În primul rând, prin talent, apoi, prin diversitatea mijloacelor și temelor abordate. Când șocant și virulent, ca în „Natural Born Fuckers”, „God” sau „Edmond”, când languros, decadent și voluptuos, ca în „Valmont”, când cinic, ironic și baroc, ca în „Deformații”, Marcel Țop nu se repetă niciodată. Cel puțin pînă acum. Controversat în bălăceala românească cu pretenții teoretice, tânărul regizor a fost acum invitat să monteze la Teatrul Alekton din Atena. Și nu orice, ci „Hamlet”. Crema dramaturgiei universale. Premiera va avea loc pe 30 octombrie.


Povestea desfășurată în ambianță „consumerist-fantastică”, are loc, în viziunea regizorului român, într-o lume care își ascunde „putreziciunea” sub o strălucire de zăpadă. Înainte de momentul întâlnirii cu duhul tatălui, de fapt, cu „adevărul dezgropat”, Hamlet apare ca un prinț spilcuit, sceptic și cool. După apariția fantomei, va renunța, treptat, la tot pentru a deveni un „inițiat care se tăvălește în cenușa tatălui său, suferind de durerea lumii, de lipsa adevărurilor, de lipsa unei logici fundamentale, de bun-simț, în Danemarca lui, care e și a noastră, cea mai aprigă și pestilențială dintre dureri, durerea fără antidot ce, paradoxal, provoacă dependență. Hamlet suferă de durerea lucidității, a conștiinței că lumea în care trăiești și din care faci parte este iremediabil bolnavă. Cel care suferă de ea vrea imposibilul: să afle cauza și efectul acestei boli și să o vindece. Fără acest gen de nebunie exemplară, urmată de câțiva de-a lungul timpului, probabil am fi trăit într-o lume populată în exclusivitate de minciună și iluzii ieftine în care ne-am fi canibalizat reciproc precum maimuțele” (Marcel Țop). Astfel că moartea tatălui nu este, pentru Hamlet, altceva decât o provocare majoră care declanșează scandalul existențial ca o explozie în lanț. În urma sa, el va deveni un kamikadze care sacrifică tot pentru o noțiune abstractă, Adevărul, pe care „până în final nici măcar nu îl amușină. Mai trist, mai tragic și ridicol e că își dă seama de asta”, în viziunea regizorului. Creatorul român al spectacolului percepe textul lui Shakespeare ca pe o „tragicomedie a lucidității profunde, care ucide pentru că atacă umanul în esența lui, Iluzia, Odihna, Somnul și ne arată ce se întâmplă cu cei ce vor să destrame aceste convenții care salvează probabil omul de la sinucidere”.

Pe Claudius Marcel Țop îl construiește ca „un satir pragmatic, prototipul politicianului de succes, bon-viveur, monden, decrepit, libidinos, omul cu bani, lipsit de scrupule, care consideră fratricidul ceva firesc atât timp cât servește intereselor partidului, într-un cuvânt, ceea ce numim noi azi, unii cu scârbă, alții cu invidie, un om de succes”. Partenera sa, Gertrude, arată ca o femeie prin excelență transparentă, de o inocență decrepită, o Marilyn Monroe bătrână care nu realizează că a îmbătrânit. „Ea nu știe că Marylin Monroe-urilor le stă bine sinuciderea, nu bătrânețea”. Vicleanul Polonius va fi un contabil, o mașină de încasat și la propriu și la figurat, care încasează și o încasează, o casă de marcat ambulantă, o bancă de economii și date pe două picioare, dar și un mare lingău. Cât despre Horatio, acesta „nu este nici pe departe un holtei chelios, inexpresiv și mediocru cu rol de conductor, așa cum l-au prezentat numeroase montări”. În viziunea regizorului, Horatio e mai degrabă un tânăr de douăzeci de ani, frumos, inteligent, strălucitor, un Hamlet liniștit, aproape de Scipio din „Caligula” lui Camus. În șirul personajelor urmează Rosencrantz și Guildenstern, proști, indiscreți, turnători, dar adorabili.

Confruntat cu toată această galerie, Hamlet, șoarecele de bibliotecă, devine un șobolan feroce, care caută cărți și dezgroapă cadavre în gunoaiele unui Elsinore consumist.

Preluat din revista Cultura

5 comentarii:

ioana spunea...

buna:) citind cronicile de teatru de pe blogul tau am dat peste peste o piesa, Fragil, al carei autor nu era mentionat, si nici eu nu am resit sa-l gasesc. daca stii de cine e scrisa si mi-ai putea spune, as ramane recunoscatoare:"> &feliciitari pentru cronici;;)

Revista spunea...

saru'mina mult. te rog mult mai da-mi niste detalii. in care cronica aparea titlul acesta ca sa stiu si eu cum sa-mi setez memoria obosita :)

Anonim spunea...

Buna ziua :)

Poate va mai aduceti aminte de clasa 12 B din Liceul Ion Creanga - am incercat si o tentaiva de piesa la un moment dat cu Catalin...

Ne-ar bucura nespus prezenta dumneavoastra la intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului. Data este 20 noiembrie, ne vedem la liceu la ora 18.00, strigam catalogul si de acolo plecam la distractie:)
adresa mea de e-mail este imanolache@gmail.com

Cu mult drag,
Ioana

Anonim spunea...

Buna ziua, Doamna profesoara! :)

Intaresc chemarea Ioanei.. cu certitudine va amintiti de noi! Anul scolar 1995-1996, clasa de mate-fizica.. A 9-a B. Razvan Staicu, in prima banca.. cu o funda roz in par ( ma straduiam sa-i fac codita intotdeauna inainte de ora de limba romana.. )
"Prostia Omeneasca" si Palatul Copiilor.. de unde am fost trimisi la plimbare.. :)

VREM SA VENITI LA REUNIUNEA NOASTRA DE CLASA!
Au trecut cei 10 ani..

Ne-am bucura enorm (cu totii)!!!
Va asteptam cu mare drag!!!

Andra Albu

(andra.albu@orange.ro;
minus1102@yahoo.com)

Masaj erotic Craiova spunea...

interesanta cronica...