joi, 26 februarie 2009

Cum să fac să fiu migdală

Stați așa, liniștit, în casa dumneavoastra și deodată vă treziți transformat într-o migdală. Prietenii își dau seama imediat ce s-a petrecut. Fac ce fac și reușesc să restabilească egalitatea de regn. Adică vă metamorfozează din nou în forma umană. Sau devin cu toții migdale?

Simplă fabulație? Nici vorbă! Ingenuitate 100%. Alunecarea huța-huța, între praful empiric și sâmburii suprarealiști, cu arome subtile de absurd, e consecința directă a... melancoliei. Adică a libertății aduse de permeabilitatea ființei la tristețe. Sau de calitatea de a fi o idee diferit de imensa masă a celor fără nici o durere de cap la contactul cu realitatea.

Delicioasa pendulare se petrece în „Melancolie” de Sarah Ruhl, în regia Andreei Vulpe și scenografia lui Dan Titza, de la Teatrul Municipal pentru Copii și Tineret „Mihai Popescu” din Târgoviște. Înființată în 2007, instituția își propune să apropie copiii și tinerii de literatura română și universală contracarând evenimentele culturale îndoielnice apărute tot mai des în școli: circ itinerant, iluzionism, înghițitori de săbii și cuțite. Pentru aceasta, se folosește de o panoplie de forme artistice diverse, ca teatrul de păpuși (“Gulliver în Țara Lilliput” după Swift și „Mica sirenă” după Andersen, ambele în regia lui Gabriel Apostol,“Albă ca Zăpada” după Fraţii Grimm, în regia Oanei Leahu), spectacole-lectură, animație stradală, teatru dramatic („Crize sau Încă o poveste de dragoste” de Mihai Ignat, regia Mihai Vântu).

În „Melancolie”, producție jucată în sala miniaturală (de patruzeci de locuri) a teatrului, Andreea Vulpe dansează fin pe registrul sensibil al emoțiilor, tinerii săi actori alternând reacțiile în palete largi, de la curiozitate la încântare, de la admirație la bosumflări. Tilly e trimisă de banca la care lucrează la psiholog pentru că se abate de la normele din cultura financiară prin... melancolie. Lorenzo, psihologul, fost copil abandonat de părinții italieni în fața unei bombonerii dintr-o „țară europeană incertă”, acum tânăr în floarea vârstei, își stupefiază conaționalii prin surâsul său american-fericit. Frances și Frank, soră și frate, se întâlnesc după douăzeci de ani de la despărțirea din copilărie provocată de un naufragiu. Deși surioara i se înfățișează în noua sa formă de migdală, Frank o recunoaște instantaneu. Etc. Etc. Sarah Ruhl răstălmăcește ghiduș clișeele dramatice iar rezultatul e o farsă romantică de toată frumusețea. Cu astfel de piese se spune că scriitoarea americană de 34 de ani, fostă finalistă la Premiul Pulitzer în 2005, deținătoare deja a unei jumătăți de milion de dolari câștigați din scris (!!!), a deturnat gustul tinerilor americani de la piesele violente. Cum? Prin farmecul scriiturii dramatice: text agreabil, scris scânteietor, caractere pline și consecvente, plus replici de o poezie demnă de scenele secolului al XVII-lea (profesionist tradusă de Andreea Vulpe).

Imposibil ca „Melancolie” să nu placă doamnelor și domnișoarelor de toate vârstele. Spectacolul Andreei Vulpe e o etalare a feminității în sine, cu tot ce conotează ea: ingenuitate nealterată, zburdălnicie, incoerență delicioasă, ludic de la un cap la altul, mirări inocente, depășire nonșalantă și grațioasă a graniței real-ireal. Mai mult, chef nesfârșit de visare și de joacă. Toate își găsesc o interpretă excelentă în actrița Cristina Florea care reușește o Julietă de mileniu trei, ultrasensibilă fără a fi leșinată, ingenuă fără a fi stupidă, melancolică fără a fi lăcrimoasă. O tânără actriță cu talent, din care iradiază nămeți de farmec, candidă și sprințară, caldă și vitală, în doze perfect echilibrate. Regizoarea îi construiește un adevărat halou, astfel încât Tilly cade imediat cu tronc tuturor, publicului, dar și celorlalte personaje. În primul rând, psihologului, convins că după primele ședințe nu poate urma decât transferul afectiv. Dar, din nou clișeu spulberat: medicul e cel ce se va îndrăgosti până peste urechi de pacientă. Situațiile dramatice concepute de Sarah Ruhl cad mereu în plasa răstălmăcirii comice. Lorenzo, italianul plin de sine, care își striga inițial temperamentul amorf, se pierde cu totul în tânjirea după Tilly. Melancolia fetei atât de proaspăt-poetică, surprinzătoarele ei asociații între noțiuni, termeni și cuvinte nu fac decât 1. să confuzeze 2. să tulbure mintea celui ce o ascultă/consultă. Iar Silviu Debu creează un Lorenzo savuros. Un italiano verro, atât de sensibil, cu accent și fraze în italiană, cu prezență de scenă și umor de bună calitate, jucat de un actor tânăr cu voce care se aude! Din combinația aceasta pot rezulta doar personaje cu lipici la public. Rivalul său, Frank, reunță la contabilitate pentru a se face croitor. Felix Dumitrescu îl construiește cu ingenuitate masculină, dar și cu nuanțe de comedie, ca pe un Romeo la un singur pas distanță de junii lui Caragiale. De altfel, și textul îi oferă toate gradele de libertate: „M-a copleşit o dorinţă ciudată:
să-i adun lacrimile, pentru todeauna. Am stors batista
într-o sticluţă.
Şi am privit-o cum doarme, toată noaptea.”


Doar că la un moment dat, Tilly devine dintr-odată fericită. Capacitatea ei de a atrage tot ce respiră se prăbușește deși fericirea îi e la fel de plină și onestă și se exprimă la fel de poetic ca și melancolia. Dar în ochii celorlalți a devenit normală. Iubitul o părăsește: fata nu mai stârnește același tip de emoție. Până atunci, bulversând orizontul de așteptare al celor pe care îi întâlnea, Tilly le deșteptase mai întâi curiozitatea. Pe nesimțite, fiecare se lăsase subjugat de atributul ei de a fi altfel: poetică și plină de viață, în aceeași măsură. Frances, lesbiana care renunțase la meseria de fizician ca să se facă hair-stylist, o tunde și se încântă de apropierea ei. Dana Stîngă, fină în reacții, depășește momentul inițial de așteptare pentru a trece de la buimăceală la atașament necondiționat. Perechea sa lesbiană e interpretată de Anca Dumitra, asistentă medicală cu ochi expresivi, când severă, când geloasă. Scena dintre cele trei tinere, cu atracție în triunghi și reacții construite milimetric de regizoarea Andreea Vulpe, rămâne una dintre cele mai izbutite ale spectacolului. Gelozia ambelor femei din cuplu va fi stârnită de impactul intrusei asupra partenerei. Și amândouă sfârșesc prin a se (re)îndrăgosti de Tilly, oaza de culoare din viața rutinardă a fiecăruia.

Și cum să nu te îndrăgostești de un asemenea personaj și universul lui, în care răutatea nu s-a inventat iar oamenii se iubesc și se ating instantaneu! O lume nemânjită, în care nu există nici tensiune, nici conflict și care, cu toate acestea, reușește să nu fie deloc plictisitoare. Și cum să nu te lași cucerit de ploaia de energie pozitivă din această demonstrație de talent, tinerețe și frumusețe oferită de actorii din „Melancolie”? Răsfățați-vă cu o excursie la Teatrul Municipal pentru Copii și Tineret din Târgoviște.

Preluat din revista Cultura

Un comentariu:

Anonim spunea...

O piesa nemaipomenita cu niste actori talentati si personaje interesante...e nevoie sa o vezi de mai multe ori ptr a o intelege complet